MENIU

CRIZĂ în TURCIA. Guvernul a demis încă 500 de poliţişti la Ankara

<p>Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan</p>

Guvernul turc şi-a continuat joi vasta operaţiune de "curăţenie" declanşată de mai bine de o lună în urma unor anchete de corupţie vizând apropiaţi ai puterii, revocând din funcţie sau mutând aproximativ 500 de poliţişti la Ankara, scrie cotidianul Milliyet, citat de AFP.

Printre "victimele" noului val de epurare se află ofiţeri şi simpli poliţişti, menţionează cotidianul Milliyet.
Potrivit presei turce, aproximatv 6.000 de poliţişti, dintre care 2.000 doar la Ankara, au fost sancţionaţi după dezvăluirea, în decembrie anul trceut, a scandalului de corupţie care vizează zeci de apropiaţi ai puterii.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan i-a acuzat pe foştii aliaţi din confreria predicatorului Fethullah Gulen, cu influenţă în poliţie şi justiţie, că manipluează aceste anchete în cadrul unui "complot" la adresa Guvernului turc, înaintea alegerilor municipale din martie şi prezidenţialelor din august 2014.

În afară de poliţie, justiţia turcă este, de asemenea, vizată de ample operaţiune de "curăţenie", în urma cărora au fost demişi sau mutaţi sute de magistraţi.

Mai multe articole despre:
poliţişti demitere Turcia Ankara recep erdogan