Criza imigranților: Germania a renunțat să-i trimită pe sirieni în țările prin care au intrat în UE
Germania a renunțat să-i trimită pe sirieni înapoi în țara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene. ”Actul de solidaritate europeană” a fost salutat de Comisia Europeană, în contextul în care imigranții continuă să ajungă la granița Ungariei, informează Mediafax.
Decizia a fost anunțată marți, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp. ”Este singurul caz pe care-l cunoaștem în rândul statelor membre ale UE”, a comentat Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
”Gestul guvernării germane constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei”, a continuat Bertaud.
"Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu", a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel.
Aceşti imigranţi traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.
Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.
Din ianuarie şi până în iunie, 102.000 imigranţi au pătruns în UE prin Macedonia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Muntenegru şi Kosovo, faţă de 8.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agenţiei FRONTEX însărcinate cu frontierele externe ale spaţiului Schengen.