Criza imigranților: Bulgaria a trimis blindate la granița cu Macedonia
Bulgaria a trimis blindate la patru puncte de frontieră cu Macedonia în sprijinul poliției de frontieră, în cazul unui posibil aflux de imigranți, a anunțat marți Ministerul bulgar al Apărării, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Douăzeci și cinci de soldați și vehicule blindate au fost trimise la punctele de frontieră dintre Bulgaria și Macedonia, dar numărul lor ar putea crește în cazul în care situația se înrăutățește, potrivit unui responsabil pentru operațiuni în Ministerul Apărării de la Sofia.
”Noi estimăm că riscul (unui astfel de aflux) este relativ limitat, deoarece Bulgaria respectă procedurile de înregistrare, ceea ce nu este cazul în Grecia, Macedonia și Serbia”, a declarat marți ministrul de interne, Rumiana Bachvarova.
Bulgaria a găzduit de la începutul anului 15.000 de imigranți ilegali, inclusiv sirieni veniți din Turcia. Imigranții reținuți în Bulgaria sunt plasați în mai multe tabere de refugiați înainte de a ajunge la un statut care să le permită, în cel mai bun caz, să călătorească în UE fără a se instala aici.
”Bulgaria își păzește bine frontierele sale, în timp ce imigranții trec prea ușor prin insulele grecești pentru a se îndrepta spre Europa de Vest via Macedonia și Serbia”, a subliniat ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov.