MENIU

CRIZA din UCRAINA. Kievul denunţă prezenţa a 7.500 de militari ruşi în Ucraina

Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Potorak a denunţat prezenţa a 7.500 de militari ruşi în estul Ucrainei, unde forţele ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi.

 "Prezenţa a 7.500 de reprezentanţi ai forţelor armate ruse pe teritoriul ucrainean este un factor destabilizator care ne împiedică să stabilizăm rapid situaţia în ţară", a declarat Stepan Poltorak, la întâlnirea de vineri seara cu ataşaţi militari străini, potrivit unui comunicat disponibil sâmbătă pe site-ul ministerului.

În faţa acestor ameninţări, Ucraina intenţionează să "crească numărul forţelor sale armate" şi să amelioreze aprovizionarea lor, a continuat el fără mai multe detalii.

Noua coaliţie parlamentară, anunţată vineri în Ucraina, a promis să facă o prioritate din aderarea la NATO, accentuând ancorarea occidentală a ţării.