CRIMEEA. UE pregăteşte sancţiuni dure pentru Rusia. "Va fi mai rău decât în timpul Războiului Rece"
CRIMEEA. Statele Uniunii Europene se pregătesc să adopte sancţiuni dure împotriva Rusiei, care vizează figuri importante ale administraţiei de la Moscova, cu excepţia lui Vladimir Putin şi a ministrului de Externe Serghei Lavrov.
CRIMEEA. Statele membre UE au ajuns la un acord privind formularea sanctiunilor asupra Rusiei, ce includ masuri impotriva celor care se fac responsabili de incalcarea suveranitatii Ucrainei, masuri printre care se numara restrictii de calatorie si inghetarea activelor, potrivit unui proiect de document consulat de Reuters, notează Hotnews.ro.
Oficialitati europene citate de agentie au aratat ca presedintele Vladimir Putin si ministrul sau de Externe, Serghei Lavrov, nu vor fi pe lista celor vizati, asa incat sa ramana deschise canalele de comunicare cu Moscova. In schimb, e de asteptat ca sanctiunile sa ii vizeze pe apropiati ai lui Putin din serviciile de securitate si structurile armate, precum si inalti parlamentari.
Potrivit agentiei de stiri, documentul de sapte pagini descrie in detaliu masurile restrictive ce vor fi luate impotriva Moscovei, daca aceasta nu da inapoi in Crimeea si nu incepe discutii cu mediatori internationali, in efortul de a rezolva criza din Ucraina.
Daca vor fi aprobate de ministrii de Externe ai UE la o reuniune ce va avea loc luni, acestea vor fi primele sanctiuni impuse de UE Rusiei de la sfarsitul Razboiului Rece, lucru ce va reprezenta o deteriorare grava a relatiilor Est-Vest.
Ministrii de Externe ai UE se intalnesc, luni, la Bruxelles si este de asteptat sa semneze oficial restrictiile, in cazul in care nu se face simtita o schimbare radicala in pozitia Rusiei, ceea ce pare putin probabil. Duminica, in Crimeea urmeaza sa aiba loc referendumul privind secesiunea de Ucraina si aderarea la Rusia.
Răspunsul Moscovei
Rusia a avertizat că va lua măsuri de reciprocitate dacă Uniunea Europeană va impune restricţii de călătorie pentru parlamentari ruşi din cauza crizei din Ucraina, informează AFP, citată de Mediafax.
"Rusia va lua măsuri similare", a declarat Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.
Dacă UE va adopta astfel de sancţiuni, există riscul de a se ajunge la "un impas fără precedent" la nivelul contactelor politice, avertizează oficialul rus. "Va fi mai rău decât în timpul Războiului Rece. Uniunea Europeană are doar 28 de state membre, iar lumea nu se reduce la ele", a continuat Pucikov, cerând Bruxellesului să dea dovadă de "sobrietate şi raţiune".