MENIU

Cozmin Gușă: "În Ucraina nu este o luptă de cetățeni"

Cozmin Gușă

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat la Realitatea TV violențele și situația politică din Ucraina. 

"Evenimentele sunt dramatice, periculoase pentru Ucraina, periculoase inclusiv pentru România. Protestatarii sunt foarte bine antrenați într-un fel militar. Nu e vorba neapărat doar de reprezentanții Maidanului. Această situație va prolifera, Ucraina este o țară obișnuită cu conflictul, obișnuită cu privațiunile, sfâșiată ca opțiuni între est și vest. Să nu uităm că Revoluția Portocalie își merită numele care a devenit legendar, să nu uităm că fostul președinte Iușcenko a fost otrăvit și a scăpat cu viață cu sechele fizice.

Ucraina a fost un teatru de război care pentru geopoliticieni e ușor de descifrat. Treburile nu se vor opri până nu se vor limpezi. Nu trebuie să ne așteptăm ca soluția să vină foarte rapid. Taberele sunt Ianukovici și anti-Ianukovici. E greu să-l caracterizăm pe Ianukovici ca fiind pro-rus. Se pare că el și-a pierdut încrederea pe care i-ar asigura-o Moscova în aceste momente. E cauza pentru care acționează haotic și nepotrivit. Dacă auzim că există lunetiști ai manifestanților înseamnă că acei lunetiști sunt de meserie și că alte forțe care au putut să depășească instituțiile statului ucrainean i-au înarmat.

Mi-era greu să presupun că mai este posibil în Europa Est asemenea gen de conflict stradal soldat cu mulți morți, Europa fiind un târăm al păcii după 1989. Este evident că Ucraina este un teritoriu râvnit, fiind ultimul avanpost al Rusiei în fața expansiunii alianței nord-atlantice. Lupta din Ucraina nu este o luptă de cetățeni. Cetățenii nu au asemenea apetență să se bată în stradă. Este evident că forțe geopolitice importante, care țin fie de zona post-sovietică, fie de zona nord-atlantic, se confruntă aici", a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV.

Mai multe articole despre:
Ucraina Cozmin Guşă conflicte stradă