MENIU

Coreea de Nord bate la ușa Rusiei, în contextul crizei nucleare! Au avut loc discuții la Moscova

O înaltă responsabilă a diplomației nord-coreene a fost primită, vineri, pentru ”consultări”, la Ministerul de Externe al Rusiei, în contextul crizei nucleare între Coreea de Nord și SUA. Anunțul a fost făcut de diplomația rusă într-un comunicat.

Directoarea Departamentului pentru America de Nord din cadrul Ministerului de Externe de la Phenian, Choe Son-Hui, a avut o întrevedere, la Moscova, cu ambasadorul itinerant al diplomației ruse, Oleg Burmistrov, și a fost primită de adjunctul ministrului rus de externe Igor Morgulov. Aceștia au avut ”n schimb detaliat de opinii asupra situaţiei din Peninsula Coreeană', precizează comunicatul. În timpul acestor convorbiri, partea rusă şi-a confirmat deschiderea pentru eforturi comune în vederea găsirii unei soluţii prin mijloace paşnice şi politico-diplomatice, potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.

Aceste consultări intervin în toiul unei grave crize nucleare între SUA şi Coreea de Nord, ai căror lideri îşi amplifică ameninţările reciproce, după cel mai recent test nuclear nord-coreean de la începutul lui septembrie.