MENIU

Copilul care a scăpat din infernul din Kemerovo a aflat vestea cumplită când s-a trezit la spital

Un băiețel care a supraviețuit incendiului devastator din Kemerovo, Rusia, a aflat când s-a trezit că întreaga sa familie a murit.

Serghei Moskalenko, un băiețel de 11 ani, a fost împins de tatăl său pe fereastră, chiar în momentul în care flăcările cuprindeau încăperea în care se afla, în timpul incendiului apocaliptic din mall-ul din Kemerovo, Rusia, soldat cu 64 de morți. În mod miraculos, el a supraviețuit căderii de peste 10 metri, mai ales că niște oameni aflați jos au reușit să îl prindă. Serghei a suferit mai multe fracturi după ce s-a lovit în cădere a un aparat de aer condiționat și de o ușă.

Tratat pe patul de spital, copilul nu a aflat până acum adevărata dimensiune a tragediei din familia sa.

Mama, tatăl său și surioara de patru ani au muriut cu toții în incendiu.

Rudele sale și un consilier psihologic se aflau la spital în momentul în care copilul a primit vestea.

”A reacționat așa cum ar reacționa orice copil - a plâns”, a declarat un psihiatru aflat lângă patul micuțului.

Printre lacrimi, copilul a întrebat cu cine va trăi, iar cei prezenți i-au spus că bunica lui va avea grijă de el.

Între timp, multă lume s-a oferit să îl ajute pe micuț. O vedetă pop, Philipp Kirkorov, a promis că îl va sprijini financiar pe Serghei.

Mai multe articole despre:
Rusia incendiu Kemerovo