Copil vaccinat anti-COVID fără acordul tatălui său, în Olanda
Justiţia olandeză a permis ca un copil de 12 ani să fie vaccinat împotriva COVID-19, în pofida obiecţiilor tatălui său, un vaccino-sceptic, pentru a-şi putea vizita bunica aflată pe moarte, potrivit unei hotărâri judecătoreşti făcute publice joi.
Apărarea mamei băiatului a susţinut că o vaccinare împotriva COVID-19 ar reduce riscul transmiterii coronavirusului către bunica copilului, grav bolnavă.
Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani pot fi vaccinaţi în Olanda, însă doar cu acordul ambilor părinţi. În acest caz, părinţii băieţelului, a căror identitate nu a fost dezvăluită, sunt divorţaţi, iar mama sa i-a dat permisiunea de a se vaccina, în timp ce tatăl său nu.
Judecătorul Bart Tromp de la tribunalul districtual din Groningen a autorizat, marţi, ca băiatul să fie vaccinat luând în considerare "interesele aflate în joc" în această vaccinare şi "în special interesele minorului", informează AFP, citat de Agerpres.
În hotărârea sa, care nu a fost făcută publică decât joi, judecătorul a ordonat ca băiatul să fie vaccinat "rapid", deoarece interesele sale sunt mai importante decât un posibil apel al avocaţilor tatălui.
Potrivit documentelor judiciare, tatăl, un vaccino-sceptic, a refuzat să-i permită fiului său să primească o doză. Or, băiatul a dorit să fie vaccinat deoarece nu voia să fie contaminat şi pentru a limita riscurile de infectare a altor persoane, potrivit dosarului.
Bunica micuțului "suferă de cancer pulmonar cu metastaze şi se află la sfârşitul vieţii", se arată în documente.
Tatăl consideră că vaccinurile "sunt încă într-o fază de testare" şi ar putea prezenta "riscuri mari pentru organele reproductive pe termen lung". Judecătorul a subliniat însă că bazele ştiinţifice ale acestor afirmaţii nu au fost dovedite.
Potrivit legislaţiei olandeze, judecătorii pot lua decizii în interesul superior al copilului dacă părinţii nu sunt de acord.