"CONVOI UMANITAR". Zeci de camioane ruseşti, în drum spre Transnistria
Moscova trimite în Transnistria un convoi umanitar format din 60 de camioane, în cadrul unui proiect de integrare în Uniunea Euroasiatică, relatează agenţia Novosti PMR, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
În decursul unei luni, în Transnistria au ajuns primele şapte vehicule cu echipamente medicale şi mobilă, trei dintre acestea au ajus miercuri, a anunţat organizaţia neguvernamentală rusă Integrarea Euroasiatică, menţionând că "alte zeci de camioane sunt în drum" spre Tiraspol.
Directorul organizaţiei, Aleksandr Argunov a menţionat că acest ajutor contribuie la crearea unor noi centre medicale în regiune.
"Nu ştim cum va evolua situaţia în jurul Transnistriei şi preferăm să transportăm acest ajutor cât mai curând", a declarat Argunov.
"Cu puţin timp înainte, au sosit camioanele cu mobilă. Am analizat cu atenţie ce dificultăţi apar la frontiera cu Ucraina şi ce acte ne cer vameşii ucraineni, pentru ca mai apoi să trimitem echipamente medicale. Aceste echipamente provin din diferite ţări, inclusiv din Israel, Germania şi Belarus", a adăugat el.
Mai mult pe Mediafax.