MENIU

Contrabandiști de țigări moldoveni, prinși înainte de a intra în România! IMAGINI incredibile

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au reținut un cetățean moldovean în timp ce încerca să treacă ilegal peste frontiera ”verde” 3.000 de pachete cu ţigări, bunuri ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră de desfacere din România.

"Ofițerii de investigații a Direcției regionale NORD au intrat în posesia unei informații cu caracter operativ, precum că un grup de persoane urmează să transporte peste frontieră un lot impunător de țigări de contrabandă. În acest sens, la data de 11 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări și identificarea persoanelor în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră 'Lipcani'", se arată într-un comunicat remis de Poliția de Frontieră Chișinău.

Potrivit oamenilor legii, În jurul orei 22.00, la o distanță de un km de linia de frontieră, au fost observate cu ajutorul complexului mobil cu termoviziune, două persoane care au ieșit din satul Șireuți și se îndreptau spre râul Prut. Acestea aveau în spate câte un colet voluminos, la fel una din persoane ducea în mână o geantă. Într-un moment, persoanele dându-și seama că sunt monitorizate, au aruncat coletele și s-au dispersat în diferite direcții, ascunzându-se în fâșia împădurită din proximitate.

La scurt timp, unul din fugari a fost prins și legitimat ca cetățean al Republicii Moldova de 43 de ani. Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit că în cele două colete erau ambalate șase cutii, însumând o cantitate de 1.000 pachete de țigări ”Ritm”, cu acciz național, și 2.000 ” Marble” fără acciz. Nu departe de colete s-a depistat și sacul în care era aranjată o barcă gonflabilă.

Întreaga cantitate de țigări, valorificată la suma de 28.000 de lei, dar și barca, au fost ridicate și plasate la sediul Direcției regionale NORD.

Angajații Poliției de Frontieră Chișinău continuă cercetările necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate în activitatea ilicită. 

 

Mai multe articole despre:
Poliţia de Frontieră ţigări contrabandă