MENIU

Confruntări între palestinieni şi forţele de ordine, la un miting din Cisiordania

Zeci de palestinieni s-au bătut ieri cu forţele de ordine israeliene într-un sat din Cisiordania, Bilin. Violenţele au izbucnit în timpul unui miting organizat la 19 ani de la proclamarea independenţei teritoriilor palestiniene.

Soldaţii israelieni au folosit gaze lacrimogene şi i-au lovit pe unii demonstranţi. Acesta a fost cel de-al doilea miting din ultimele zile, prin care palestinienii au marcat proclamarea independenţei.

În ultimii doi ani, zeci de palestinieni s-au adunat săptămânal la Bilin, pentru a protesta faţă de planul autorităţilor israeliene de a contrui un zid de securitate, care ar urma să treacă prin acest sat.

Acum câteva săptămâni însă, Curtea Supremă de Justiţie a statului evreu a hotărât că anumite porţiuni din respectiva barieră sunt ilegale.
Mai multe articole despre:
palestinian Cisiordania