MENIU

CONDIȚIILE pentru aderarea României la Schengen, făcute publice de un ministru austriac. Cât ar putea dura întreg procesul

Aderare Schengen

Ministrul austriac al Afacerilor Europene Karoline Edtstadler, membră a OVP - partidul condus de cancelarul austriac Karl Nehammer - a declarat, luni, că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen este strâns legată de progresele înregistrate în politica de migrație a Uniunii Euroepene.

"Extinderea spațiului Schengen este un lucru pe care dorim să îl discutăm în continuare, bineînțeles, în coordonare cu partenerii noștri Bulgaria și România, astfel încât să putem readuce acest lucru pe agendă atunci când se vor face pașii corespunzători în politica de migrație și azil", a afirmat Edtstadler într-un interviu acordat agenției austriece de știri APA, citată de ORF și preluată de HotNews.ro.

Oficialul de la Viena a amintit că în ianuarie Suedia va prelua președinția UE, „o țară care a avut de suferit, cât și experiență în ceea ce privește migrația".

"Aici, mă aștept ca acest subiect să rămână, de asemenea, un punct important pe ordinea de zi", a spus ministrul austriac.

Potrivit lui Karoline Edtstadler, decizia privind aderarea țării noastre la spațiul Schengen nu va fi amânată până când se va decide întregul pachet privind azilul la nivelul blocului comunitar, cu numeroase acte juridice, deoarece acest lucru va dura.

„Dar trebuie să mergem pas cu pas pe aceste etape și să stabilim un plan. Atunci poți să vorbești din nou despre problema extinderii spațiului Schengen pentru a include Bulgaria și România", a spus Edtstadler.

„Este nevoie de posibilitatea de a cere azil în țări terțe sigure. În plus, este nevoie de proiecte pilot pentru gestionarea rapidă a procedurilor de azil la frontierele externe ale UE - și, desigur, de sprijin financiar pentru țările care se află geografic la frontiera externă", a mai precizat oficialul austriac.