Comuniștii moldoveni nu vor mai sprijini un guvern proeuropean
Liderul comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, susține că formațiunea sa nu va mai sprijini un guvern format de partidele considerate proeuropene, așa cum a procedat în cazul cabinetului condus de Chiril Gaburici. În aceeași zi, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat, în timpul vizitei sale la Chișinău, că formarea rapidă a noului Guvern este esențială.
Președintele comuniștilor - PCRM - i-a acuzat pe liberal-democrați și democrați că nu și-au ținut promisiunea de a-i demite pe unii miniștri din guvernul Gaburici în schimbul sprijinului parlamentar dat de comuniști, relatează Agerpres citând surse din presa locală.
„Noi am avut o înțelegere, ca între gentlemeni, că acești miniștri vor activa cel mult două luni, iar apoi vor fi schimbați. Dar pe urmă s-a făcut tot ca la moldoveni, s-au prefăcut morți în păpușoi”, a afirmat Voronin, citat de Europa Liberă.
De amintit că guvernul condus de Chiril Gaburici a fost confirmat de parlamentul de la Chișinău în februarie, cu voturile actualei coaliții minoritare formată din Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Partidul Democrat (PD) , precum și cu cele ale comuniștilor lui Vladimir Voronin.
Vinerea trecută, la aproape patru luni de la învestire, Chiril Gaburici a anunțat că demisionează. Liderii PLDM și PD au declarat ulterior că își propun să negocieze formarea unei majorități parlamentare care să susțină noul guvern.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost primit, miercuri, de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ocazia vizitei efectuate la Chişinău, potrivit unui comunicat MAE remis Mediafax.
„În acest context politic, devine esenţială formarea rapidă a noului Guvern, pe baza opţiunii pro-europene a electoratului din Republica Moldova, Guvern care să fie în măsură să continue în mod energic agenda bilaterală de cooperare,” a afirmat Bogdan Aurescu.
Totodată, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa stabilităţii politice a Republicii Moldova, ca o esenţială pentru progresul pe calea reformelor şi a integrării europene, a consolidării statului de drept şi dezvoltării economice.