MENIU

Comandantul marinei ucrainene din Crimeea a fost eliberat

<p>Sevastopolul este gazda flotei ruse de la Marea Neagră</p>

Comandantul marinei ucrainene, Serghii Gaiduk, deţinut miercuri de forţele proruse în Crimeea, a fost eliberat în cursul nopţii, a anunţat preşedinţia ucraineană citată de Interfax Ucraina, relatează AFP.

"Toţi ceilalţi ostatici civili deţinuţi de militarii ruşi şi reprezentanţii noilor autorităţi autoproclamate" ale Crimeei au fost eliberaţi în cursul nopţii, precizează un comunicat al preşedinţiei.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, le-a cerut miercuri seara liderilor din Crimeea să-l elibereze pe şeful marinei ucrainene, capturat mai devreme de militanţi proruşi, anunţă agenţia Interfax, citată de AFP.

Serghei Şoigu a "solicitat conducerii Republicii Crimeei să-l elibereze pe comandantul şef al Forţelor Navale ale Ucrainei, contraamiralul Serghii Gaiduk, şi să nu împiedice retragerea acestuia în Ucraina", a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Eliberarea ofiţerului ucrainean a fost cerută şi de autorităţile de la Kiev, care au dat regimului autoproclamat din Crimeea un "ultimatum de trei ore pentru eliberarea tuturor ostaticilor".

Aproximativ 200 de militanţi proruşi au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov.

După operaţiunea militanţilor proruşi, însoţiţi de reprezentanţi ai forţelor ruse, militarii ucraineni au început să părăsească Comandamentul Forţelor Navale, însă contraamiralul Serghii Gaiduk a fost capturat.

Mai multe articole despre:
Ucraina eliberat Marină comandant