MENIU

Coliziune între două trenuri în Belgia: 3 morți, 40 de răniți

Coliziune între două trenuri în Belgia: 3 morți, 40 de răniți

Coliziunea între un tren de pasageri și unul de marfă, duminică noapte, la Hermalle-sous-Huy, în estul Belgiei, a ucis trei persoane și a rănit alte 40, informează Reuters și cotidianul francofon Le Soir, citând agenția Belga.

Impactul coliziunii a fost "foarte violent", potrivit primarului comunei Saint-Georges-Sur-Meuse, Françis Dejoncare, care a evocat un prim bilanț de 40 de răniţi și 3 morți. "Aceste cifre sunt susceptibile să evolueze", a declarat el, pentru Belga, în jurul orei 1.30, luni dimineață.

"Un tren, transportând în jur de 40 de pasageri, a lovit din spate un tren de marfă circulând pe aceeași linie", au anunțat căile ferate belgiene SNCB, într-un comunicat citat de agerpres.ro. "Coliziunea a deraiat două dintre cele șase vagoane" de pasageri, adaugă SNCB.

Serviciile locale de urgență și întăriri din orașul cel mai apropiat Liege au fost trimise la locul accidentului.

Accidentul feroviar a avut loc duminică, cu o oră înainte de miezul nopții, la Hermalle-sous-Huy, la limita a două comune, Saint-Georges-sur-Meuse și Engis, în provincia Liege.

Trenul de pasageri efectua legătura Liege-Namur, precizează Le Soir.

Mai multe articole despre:
accident accident feroviar accident tren Belgia