MENIU

Circa 80 de imigranţi, descoperiţi de autorităţile belgiene la frontiera cu Franţa

Circa 80 de imigranţi, descoperiţi de autorităţile belgiene la frontiera cu Franţa

Circa 80 de imigranţi au fost descoperiţi, miercuri, de autorităţile belgiene la frontiera cu Franţa, la o zi după ce Belgia a anunţat introducerea temporară a controalelor la graniţa dintre cele două state, informează publicaţia Le Figaro, potrivit unei surse din poliţie.

Majoritatea imigranţilor descoperiţi la frontiera franco-belgiană sunt cetăţeni afgani.

Imigranţii au fost interceptaţi la punctul de frontieră La Panne.

Ei intenţionau să se deplaseze de-a lungul coastei vestice, pentru a încerca să ajungă în Marea Britanie pe cale maritimă prin portul Zeebruge din nord-vestul Belgiei, potrivit sursei din poliţia federală, citată de publicaţia Le Soir, informaţie preluată de Le Figaro.

Potrivit aceleaşi surse, 298 de poliţişti belgieni urmează a fi mobilizaţi la frontiera cu Franţa.

Marţi, ministrul belgian de Interne a anunţat introducerea temporară a controalelor la frontiera cu Franţa în contextul în care un posibil val de imigranţi din oraşul francez Calais ar putea să se îndrepte spre Belgia, dacă sunt evacuaţi din tabară.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Franţa imigranţi graniţă