Ciocniri violente la Kiev între poliție și susținătorii lui Mihail Saakaşvili
Cel puţin zece persoane au fost rănite, iar alte zeci au fost reţinute în urma confruntărilor produse sâmbătă, la Kiev, între forţele de ordine şi manifestanţi ai opoziţiei care îl susţin pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, relatează agenţiile Interfax, Reuters şi Associated Press, citate de Agerpres.
Confruntările au izbucnit în momentul în care autorităţile au intervenit pentru demontarea corturilor amplasate de protestatari în jurul Parlamentului Ucrainei.
Tabăra de corturi a fost instalată în centrul Kievului în 2017, în semn de protest faţă de acţiunile Administraţiei Ucrainei împotriva lui Mihail Saakaşvili, fost guvernator al regiunii Odesa. Mihail Saakaşvili a demisionat din funcţia de guvernator şi a început să denunţe corupţia din cadrul Administraţiei conduse de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, care a dispus retragerea cetăţeniei ucrainene acordate fostului lider georgian. În februarie 2018, Mihail Saakaşvili a fost expulzat din Ucraina în Polonia.
Potrivit unui oficial din cadrul Poliţiei ucrainene, Andrei Krişcenko, şase protestatari şi patru agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi în confruntările produse sâmbătă.
Între 50 şi 100 de manifestanţi au fost reţinuţi, au declarat mai multe surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene.