MENIU

Cine este presupusa amantă a președintelui Franței

Julie Gayet

Revista Closer susţine că preşedintele francez François Hollande şi actriţa Julie Gayet au o relaţie amoroasă, într-un dosar de şapte pagini însoţit de fotografii, publicat în ediția de vineri. 

Site-ul TheLocal.fr a publicat mai multe lucruri interesante despre viața și cariera actriței Julie Gayet:

1. S-a născut în suburbia pariziană Suresnes, în care trăiesc o mulțime de oameni bogați, și și-a început cariera de actriță în Londra, la vârsta de 17 ani. 

2. Tatăl lui Julie Gayet era medic chirurg și o punea, când era mică, să dea mici reprezentații în saloanele pacienților. A văzut pentru prima oară un pacient murind la vârsta de șapte ani. 

3. Primul ei mare rol a fost în fimul francez "La Belle Etoile", iar cea mai de succes peliculă în care a apărut a fost comedia "Delphine 1 - Yvan 0". A jucat în 48 de filme de la debutul ei din 1993. 

4. Deși are un temperament rock 'n' roll, abordează lucrurile într-un mod foarte discret, a spus un coleg de-al ei din industria de film. 

5. Actrița Julie Gayet are doi copii cu soțul ei Santiago Amigorena, regizor și scenarist născut în Argentina. 

6. Este o persoană de stânga și a apărut într-un clip de susține a lui Francois Hollande din timpul campaniei electorale a acestuia. În clipul respectiv, Julie Gayet îl descrie ca fiind "un ascultător bun", "minunat" și "umil". 

7. Primele informații despre o presupusă idilă cu președintele Fracois Hollande au apărut pe internet în 2013. Le-a respins atunci ca fiind nefondate prin intermediul avocaților săi.