MENIU

Cerere în căsătorie încheiată dramatic. Bărbatul a fost umilit de iubită în fața a 17.000 de fani - VIDEO

Sursa foto: Captură video

Un fan al hocheiului din New York și-a spulberat speranțele și visele în câteva secunde, după ce iubita lui i-a refuzat la scenă deschisă cererea în căsătorie.

Făcându-și un curaj imens, bărbatul neidentificat s-a dezbrăcat la bustul gol, pe pieptul său fiind scris în mod romantic „Plz say yes”, și s-a lăsat în genunchi în fața a 17.255 de fani care asistau le meciul formației New York Islanders cu Florida Panthers, cerându-și iubita în căsătorie.

Femeia n-a reacționat însă în mod corespunzător, așa cum s-ar fi așteptat partenerul său. După un scurt schimb de replici, ea a fugit de la fața locului, lăsându-l pe bărbat complet dezamăgit, consolându-se cu un pahar de bere.

Imaginile devenite virale pe internet au stârnit discuții aprinse privind veridicitatea. Au existat însă și comentarii ale unora dintre martorii din tribune, care au precizat că totul a fost cât se poate de real.

Mai multe articole despre:
cerere in casatorie