MENIU

Ceremoniile de Crăciun au început deja în Țara Sfântă - Mii de turiști au venit la marea sărbătoare - FOTO

Ceremoniile de Crăciun au început deja în Țara Sfântă - Mii de turiști au venit la marea sărbătoare

Ceremoniile de Crăciun au început sâmbătă în Israel şi în Teritoriile Palestiniene.

Procesiunea tradiţională spre Betleem a pornit de la Ierusalim la prânz (10:00 GMT), condusă de şeful Bisericii Catolice din Ţara Sfântă, Pierbattista Pizzaballa, potrivit DPA, relatează agerpres.ro.

Un brad uriaş de Crăciun cu o stea în vârf împodobeşte piaţa din faţa Bisericii Naşterii din Betleem. Micul oraş din Cisiordania este venerat ca fiind locul de naştere al lui Iisus.

În mesajul lor de Crăciun, patriarhii şi conducătorii bisericilor din Ierusalim au deplâns ceea ce au spus că este o creştere a atacurilor asupra creştinilor, discriminarea şi scăderea populaţiei creştine.

„O astfel de atmosferă deprimantă a dus la o lipsă de speranţă, mai ales în rândul tinerilor noştri creştini, care se simt din ce în ce mai puţin bineveniţi”, în ţara strămoşilor lor, se spune în mesaj.

Procentul creştinilor a continuat să scadă în Ţara Sfântă. Din cei aproximativ 5 milioane de palestinieni din Cisiordania şi Fâşia Gaza, mai puţin de 2% sunt creştini.

Potrivit celor mai recente date ale Biroului israelian de statistică, în Israel trăiesc aproximativ 185.000 de creştini arabi.

Zeci de mii de vizitatori sunt aşteptaţi în perioada sărbătorilor de Crăciun, mult mai mulţi decât în ultimii doi ani, când restricţiile legate de coronavirus au fost în vigoare. Ministerul israelian al Turismului a anunţat că se aşteaptă la aproximativ 120.000 de pelerini din întreaga lume.

Fanfare, tobe și cimpoi au fost în zona Bisericii Naşterii din Betleem, iar turiștii erau într-un număr destul de mare pe stradă.

Șeful Bisericii Catolice din Ţara Sfântă, Pierbattista Pizzaballa, a sosit de la Ierusalim, trecând prin punctul de control pe la bariera de separare a Cisiordaniei și Israelului. Prima slujbă este oficiată de Pierbattista Pizzaballa, Bisericii Naşterii din Betleem.

Miliarde de creștini au inaugurat sărbătoarea nașterii lui Isus Hristos, încheind o perioadă de douăsprezece luni tumultuoasă, cu  lupte în multe părți ale lumii.

În acest timp, în Ucraina devastată de război, luminile strălucitoare din Piața Sofia din Kiev, celebra Piață Maidan, lipsesc din cauza restricțiilor și căderilor de energie. În schimb, un brad decorat cu lumini albăstrui și gălbui luminează Piața. Primarul Vitali Klitschko l-a numit „Arborele invincibilității”.

În Statele Unite, o furtună puternică de iarnă a cuprins o mare parte din țară , cu un viscol orbitor, ploi înghețate, inundații, ce a creat haos pentru cei care vor să călătorească în această perioadă, relatează platforma qudach.ca.