MENIU

Celebra Jane Fonda, atac dur la adresa OMV. "Nu mai colaborați cu ei, sunt CRIMINALI". Cui i-a adresat mesajul?

Renumita actrița și activistă de mediu Jane Fonda a lansat un atac fără precedent la adresa companiei OMV. Fonda a cerut operei de la Viena să nu mai accepte sponsorizările gigantului petrolier, pentru că astfel de companii "ucid oameni și planeta" prin poluare.

Actrița veterană, cunoscută pentru opiniile împotriva marilor poluatori, a fost invitată de onoare a ediţiei din acest an a Balului Operei din Viena, iar când a aflat că printre sponsorii principali se află OMV, a răbufnit.

 


"Am aflat că OMV este un sponsor al Balului de la Viena, îmi pare rău să aud asta pentru că aceste companii de combustibili sunt criminale! Sunt criminale, ucid oameni, ucid planeta! Și încearcă să-și acopere urmele în societate prin donații către muzee, opere, fac lucruri prin care pot să pară buni cetățeni. Nu trebuie să lăsăm să se întâmple asta", a afirmat Jane Fonda.

Mai mult, ea a precizat că n-ar fi venit la eveniment dacă știa că OMV este unul dintre sponsori și chiar a refuzat să se urce în limuzina pusă la dispoziție de organizatori. „Ne-au mințit pentru că știau pe la sfârșitul anilor 1970 că ceea ce ard va face pământul nelocuitor”.

OMV a răspuns ironic acestor critici, printr-un mesaj pe Twitter: „Sunteți binevenit să vorbiți cu ea despre dezvoltarea viitoare a OMV... și, de asemenea, despre modul în care puteți utiliza Sustainable Aviation Fuel pentru a vă face călătoria cu avionul mai sustenabilă în viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Andreas Rinofner, făcând aluzie la faptul că Fonda a venit la Viena într-un avion alimentat cu combustibili fosili.

 
Mai multe articole despre:
jane fonda omv criminali poluare activist de mediu