MENIU

Cel puţin un bărbat suspectat de "implicare directă" în atacurile din Paris, căutat în Europa

Cel puţin un bărbat suspectat de "implicare directă" în atacurile din Paris, căutat în Europa

Autorităţile căutau duminică în Europa cel puţin încă un suspect, posibil doi, "implicaţi în mod direct" în atacurile de vineri seara de la Paris, iar anchetatorii încercau să stabilească dacă aceştia se aflau printre persoanele arestate în ultimele 48 de ore în Belgia, afirmă doi oficiali francezi.

Poliţia franceză a reţinut duminică şapte persoane pentru a le interoga în legătură cu atacurile soldate cu cel puţin 129 de morţi, extinzând, în cadrul anchetei, operaţiuni de căutare de la Marea Egee şi până la periferia Parisului, relatează The Washington Post.

Însă poliţia continua să caute cel puţin încă un participant la atacuri.

Atât oficiali francezi, cât şi gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care a revendicat atacurile, au afirmat iniţial că opt bărbaţi au comis atacurile.

Poliţia a anunţat că şapte atacatori au murit - şase dintre ei detonându-şi centurile de explozibili - şi că unul a fost ucis de către poliţişti prin împuşcare.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Franţa Paris atentate