MENIU

Cel puţin 20 de morţi după prăbuşirea a două clădiri în India

Cel puţin 20 de morţi după prăbuşirea a două clădiri în India

Două clădiri s-au prăbuşit, sâmbătă seară, în oraşe diferite din India, în timpul ploilor musonice, provocând moartea a cel puţin 20 de persoane şi rănirea altor zeci, informează ABC News.

O clădire veche de 50 de ani s-a prăbuşit într-o zonă săracă din New Delhi. Cel puţin 11 persoane au murit, iar un supravieţuitor primeşte îngrijiri medicale la spital, a declarat un reprezentant al pompierilor, Praveer Haldiar.

O clădire de 12 etaje aflată în construcţie s-a prăbuşit, pe fondul ploilor torenţiale, la periferia oraşului Chennai, capitala statului indian Tamil Nadu.

Patru muncitori au murit pe loc, iar alţi cinci au decedat ulterior, la spital.
Douăzeci şi opt de muncitori au fost scoşi de sub dărâmături, dar alţi zeci sunt dispăruţi.

Mai multe articole despre:
morţi India răniţi muson cladiri prabusite