MENIU

Revoltă ÎNĂBUŞITĂ sângeros, într-o închisoare. Cel puţin 13 persoane au fost ucise, în Mexic

Cel puţin 13 persoane au fost ucise miercuri în Mexic, după ce poliţia a folosit forţa pentru a pune capăt unei revolte care a izbucnit într-o închisoare din nordul ţării, relatează site-ul agenţiei Reuters.    

Confruntările violente din închisoarea Cadereyta, aflată în afara oraşului Monterrey, au început peste noapte, potrivit oficialilor. Un protest al deţinuţilor a fost scăpat de sub control, o persoană a fost ucisă, iar mai mulţi gardieni au fost luaţi ostatici.

Forţe ale poliţiei au fost trimise pentru a calma situaţia, dar violenţele au escaladat şi au implicat aproximativ 250 de deţinuţi. Niciun gardian nu a fost ucis în confruntări, dar un poliţist a fost grav rănit.

"Mai multe încercări de negocieri au eşuat şi poliţia nu a reuşit să atenueze revolta folosind forţa non-letală. Erau 4.000 de deţinuţi împotriva a 300 de gardieni. În jurul orei cinci după-amiaza, a fost luată decizia de către forţele de securitate de a folosi forţa letală pentru a preveni asasinarea gardienilor, precum şi pentru a opri crimele între deţinuţi. Dacă nu am fi luat această decizie, am fi vorbit despre mai multe victime", a declarat Aldo Fasci, un purtător de cuvânt al serviciului de siguranţă naţională.

Autorităţile locale au precizat că sunt necesare autopsii pentru a stabili câţi deţinuţi au fost ucişi de către alţi deţinuţi şi câţi au fost anihilaţi de către poliţie. Cel puţin două persoane au murit prin împuşcare.

Grupări rivale care sunt implicate în trafic de droguri, trafic de persoane, furt de combustibil, răpiri şi extorcări de fonduri se confruntă deseori în închisorile supraaglomerate din Mexic.

Mai multe articole despre:
Mexic Reuters revoltă închisoare