MENIU

Cel puţin 13 persoane au fost rănite în urma exploziei unui iaht în Germania

Cel puţin 13 persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite marţi seara târziu după ce un iaht a explodat în oraşul portuar Minden din nordul Germaniei, a anunţat poliţia locală, informează agenţia de presă DPA, potrivit Agerpres. 

Pompierii au fost chemaţi pentru a stinge un incendiu la bordul unui iaht, moment în care acesta a explodat, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

"Pompierii tocmai traversau pasarela cu măşti de oxigen când a avut loc o explozie teribilă. Şase dintre ei au suferit răni serioase. Unul este în stare critică", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cauza incendiului este deocamdată neclară, însă poliţia suspectează că a explodat bateria ambarcaţiunii, de la căldura provocată de incendiu.

Un poliţist ce stătea pe ponton a fost de asemenea grav rănit de suflul exploziei, care a aruncat iahtul la câţiva metri în aer, iar poliţistul a fost aruncat în apă.

Purtătorul de cuvânt a declarat de asemenea că doi trecători, despre care iniţial se credea că au fost aruncaţi de suflul exploziei în apă, au luat legătura între timp cu echipele de salvare şi au spus că nu au fost răniţi. Anterior, scafandri şi un elicopter al poliţiei desfăşuraseră căutări pentru a-i găsi.

O maşină parcată în apropiere a fost de asemenea distrusă şi alte două ambarcaţiuni au fost avariate.

Paguba totală se ridică la circa 500.000 de euro, a precizat purtătorul de cuvânt.

Mai multe articole despre:
explozie yacht