MENIU

Cel puțin 20 de civili au fost uciși într-un bombardament al rebelilor șiiți, în sudul Yemenului

Cel puțin 20 de civili au fost uciși într-un bombardament al rebelilor șiiți, în sudul Yemenului

Cel puțin 20 de civili au fost uciși și 41 au fost răniți, miercuri, în zorii zilei, în bombardamente ale rebelilor șiiți asupra unui cartier rezidențial din Aden, în sudul Yemenului, potrivit unor surse medicale citate de AFP.

În total, 15 rachete de tip Katiușa au fost lansate asupra cartierului Al-Mansour, din Aden, al doilea oraș din Yemen, scenă a unor violente lupte între insurgenți și forțele proguvernamentale, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al acestor forțe, Ali al-Ahmadi.

Rebelii au lansat primele lor rachete asupra unei străzi aglomerate din Aden, cu puțin timp înainte de începerea zilei de post musulman din perioada Ramadanului, a precizat Al-Ahmadi. Apoi, ei au bombardat cu intermitențe cartierul, nimerind persoane care îngrijeau victimele primelor tiruri, potrivit acestui purtător de cuvânt și unor martori.

Surse medicale intervievate de AFP vorbesc despre 20 de morți și 41 de răniți, care au fost transportați în trei spitale din Aden.

"Numeroși răniți sunt în stare gravă. Unii au picioarele secționate", a declarat una dintre surse.

Conflictul din Yemen s-a agravat la sfârșitul lui martie, scrie AGERPRES, după ce o coaliție condusă de Arabia Saudită a declanșat raiduri aeriene pentru a-i împiedica pe rebeli să cucerească Aden și să-și extindă controlul asupra întregii țări. Această coaliție susține forțele proguvernamentale din Yemen, aflate într-o situație dificilă.