Cel mai puternic susținător al Brexitului anunță eșecul Londrei în negocierile cu UE
Fostul ministrul de externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a denunţat din nou propunerile premierului Theresa May pentru Brexit şi a apreciat că Uniunea Europeană (UE) va ieşi "victorioasă" din negocierile cu Londra, informează luni AFP, citată de Agerpres.
"Mi-e teamă că rezultatul inevitabil va fi o victorie pentru UE, cu o Mare Britanie la pământ, cu 12 stele învârtindu-se simbolic în jurul capului nostru pe jumătate ameţit", a notat fostul ministru conservator în ediţia de luni a cotidianului The Telegraph.
Boris Johnson s-a retras din guvern imediat după ministrul pentru Brexit, David Davis, în dezacord cu "planul Chequers" propus de Theresa May, care prevede menţinerea unei relaţii comerciale strânse între Marea Britanie şi UE după Brexit. Cu aceste propuneri, şefa executivului britanic a provocat furia susţinătorilor unui "Brexit pur şi dur", precum şi scepticismul liderilor din UE, care au pus la îndoială viabilitatea acestui plan.
"Pot exista aici unele aspecte din propunerile din (planul) Chequers pe care ei pretind că nu le plac (...) Însă, în realitate, în această negociere, UE a câştigat până acum toate rundele importante", a estimat Boris Johnson.
În opinia acestui fervent susţinător al Brexitului dur, prin propunerile de la Chequers (după numele reşedinţei de vară a premierului britanic - n.r.), Londra s-a lansat în bătălie "agitând un drapel alb".
În timp ce negocierile între Londra şi Bruxelles bat pasul pe loc, în special asupra frontierei irlandeze, Boris Johnson a acuzat guvernul britanic că "nici măcar nu a încercat" să rezolve această problemă.
Declaraţiile lui Boris Johnson se fac ecoul celor ale lui David Davis, care a declarat duminica trecută că "planul Chequers este aproape mai rău decât a rămâne în UE".
În ce o priveşte pe Theresa May, aceasta a promis să-şi menţină proiectul, afirmând că preferă absenţa unui acord concesiilor acordate Bruxellesului.
La rândul său, negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a cerut Londrei să detalieze de urgenţă propunerea sa asupra Irlandei.
Chiar dacă el a lăsat uşa deschisă pentru o prelungire a negocierilor, care ar fi trebuit să se încheie până la summitul din 18 octombrie al liderilor ţărilor din UE, Barnier a atenţionat că un acord trebuie găsit "până la mijlocul lui noiembrie", pentru a avea timp să fie ratificat de parlamentele britanic şi european înainte de Brexit, programat la sfârşitul lui martie 2019. "Acest lucru este posibil. Noi nu avem nevoie de timp, ci de decizii politice", a declarat el duminică pentru cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.