MENIU

CEDO condamnă R.Moldova pentru invocarea în exces a imunităţii juridice pentru un fost șef de stat

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit, marţi, că un preşedinte în exerciţiu nu poate beneficia de imunitate absolută, condamnând Republica Moldova pentru protejarea excesivă a fostului preşedinte, Vladimir Voronin, care era acuzat de calomnie, relatează AFP, citată de Mediafax.

Este prima dată când CEDO este sesizată pentru a se pronunţa privind imunitatea unui preşedinte în exerciţiu. Mai exact, instanţa de la Strasbourg a fost sesizată de lideri ai opoziţiei de la Chişinău, care l-au acuzat de calomnie, în intervalul 2004 - 2007, pe preşedintele de la acea vreme, comunistul Vladimir Voronin, pentru că îl acuzase pe unul dintre liderii opoziţiei că era membru KGB, iar pe altul că a creat un sistem mafiot.

Deși instanţele din Republica Moldova au stabilit că Voronin beneficia de imunitate prezidenţială, CEDO a apreciat că justiţia din Republica Moldova nu a menţinut un "echilibru corect" între necesitatea protejării libertăţii de exprimare a preşedintelui şi "interesul reclamanţilor de a obţine un răspuns motivat la sesizări". Mai mult, potrivit CEDO, justiţia din Republica Moldova ar fi trebuit să analizeze dacă preşedintele a făcut "afirmaţii calomnioase".

Mai multe pe Mediafax.