MENIU

Ce se întâmplă dacă moare PUTIN: Constituția Rusiei nu spune, dar există o procedură specială

Ce se întâmplă dacă Vladimir Putin moare? De mai multă vreme, mulți observatori și analiști au speculat că o boală fatală îl afectează pe Vladimir Putin. Dar, în ultimele luni, povestea s-a transformat într-un bulgăre de zăpadă, iar în ceea ce privește moartea liderului de la Kremlin, discuția a ajuns astăzi în Rusia să fie mai importantă pe ideea ”când” decât ”dacă”. Constituția Rusiei nu prevede această situație, dar procedura este similară cu aceea a demisiei.

Opoziția din Rusia tinde să creadă că, dacă Putin pleacă, regimul său de la Kremlin va părăsi puterea odată cu el și ar exista șansa pentru o ”nouă perestroika”, potrivit Moscow Times.

Oricum, există incertitudinea profundă cu privire la ce – și cine – va urma la putere. Constituția Rusiei nu specifică ce se întâmplă dacă președintele moare în timpul mandatului, menționând doar posibilitatea unor ”motive de sănătate”, care înseamnă că președintele nu-și mai poate exercita atribuțiile postului.

Războiul eșuat al lui Putin din Ucraina: Lovitură în interiorul Rusiei

În situația actuală, întrebarea pregătirii este esențială: plecarea lui Putin va fi bruscă și neașteptată sau el va avea un timp, pentru a-și desemna un succesor?

Dacă un succesor este cunoscut dinainte, elitele vor avea mai puțin spațiu de manevră. Cu cât există mai mult timp, cu atât transferul de putere va fi mai ușor de gestionat. Dacă sprijinul pentru Putin rămâne stabil, el și succesorul său vor avea la dispoziție un capital politic considerabil, ceea ce am numi ”ideologia Putinismului”.

Până acum, aceasta a asigurat un regim stabil. Totuși, dacă Putin părăsește postul de președinte brusc și fără să fi avut timp să pregătească un succesor, totul devine mult mai imprevizibil.

Multe ar depinde de factori de dincolo de controlul lui Putin, iar rolul elitei ar fi mult mai semnificativ.

Verdict dramatic al analiștilor: De ce Putin câștigă războiul contra Ucrainei pe câmpul de luptă, dar și în afara lui

Potrivit Constituției, prim-ministrul devine președinte interimar în cazul în care președintele nu mai este capabil să-și exercite atribuțiile, scrie ziare.com. Însă, puterile președintelui interimar sunt limitate: nu poate dizolva Duma de Stat (Parlamentul Rusiei), nu poate solicita un referendum sau nu poate propune revizuiri ale Constituției.

Cu toate meritele sale, este puțin probabil ca Putin să-l considere pe actualul prim-ministru Mihail Mișustin drept succesorul său. El nu este suficient de apropiat de Putin. Chiar dacă mâine i se întâmplă ceva lui Putin și Mișustin devine președinte interimar, asta nu îl face candidatul favorit pentru a câștiga alegerile prezidențiale ulterioare.

Procedura constituțională exactă în cazul decesului președintelui este aceea că Consiliul Federației are la dispoziție 14 zile pentru a convoca alegeri prezidențiale. Dacă Consiliul Federației nu convoacă alegeri la timp, această atribuție revine Comisiei Electorale Centrale.