Ce nu se ştia până acum despre arestarea lui Nelson Mandela, în 1962. Un agent CIA dezvăluie
Un membru al Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) a jucat un rol-cheie în arestarea activistului politic sud-african Nelson Mandela în anul 1962, informează publicaţia The Sunday Times, în ediţia online, potrivit Mediafax.
Fostul agent CIA Donald Rickard era în anul 1962 adjunct al consulului american din Durban (Africa de Sud).
El a admis că a furnizat poliţiei sud-africane informaţii detaliate despre deplasările activistului politic Nelson Mandela, care milita în acea perioadă împotriva segregării rasiale în Africa de Sud. Donald Rickard a făcut mărturisirile, în martie, înainte de a muri.
După arestare, Nelson Mandela a fost arestat şi condamnat, stând la închisoare 28 de ani.
"A fost un act ruşinos de trădare care a obstrucţionat lupta împotriva apartheid", a reacţionat un fost asociat al lui Nelson Mandela. După eliberarea din detenţie, Nelson Mandela a fost ales preşedinte al Africii de Sud.