Ce efect are anunțul Coreei de Nord privind suspendarea testelor nucleare
Secretarul executiv al Organizaţiei Tratatului privind Interzicerea Completă a Testelor Nucleare (CTBTO), Lassina Zerbo, a invitat sâmbătă Coreea de Nord să ratifice acest tratat internaţional pentru a 'consolida progresul' marcat prin anunţul Phenianului de suspendare a testelor sale nucleare şi cu rachete balistice.
Adoptat de Adunarea Generală a ONU în septembrie 1996, tratatul a fost semnat de 183 de ţări, dar pentru a intra în vigoare documentul trebuie să fie ratificat de opt ţări deţinătoare ale tehnologiei nucleare (China, SUA, India, Pakistan, Coreea de Nord, Egipt, Iran şi Israel).
''Coreea de Nord, împreună cu celelalte ţări restante, trebuie să aibă în vedere semnarea şi ratificarea Tratatului privind interzicerea completă a testelor nucleare, pentru a consolida acest progres'', a menţionat Zerbo într-un comunicat, citat de agerpres.ro.
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a anunţat sâmbătă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete ale Phenianului. "Din 21 aprilie, Coreea de Nord va opri testele nucleare şi lansarea de rachete balistice intercontinentale", a transmis agenţia de presă oficială nord-coreeană, preluată de Yonhap.