MENIU

Ce au descoperit poliţiştii după ce au salvat de la înec o femeie blocată în SUV. N-au putut crede

O femeie din Statele Unite ale Americii este convinsă că ea a reprezentat obiectul unui miracol al lui Dumnezeu.

Din cauza inundaţiilor din oraşul ei, americanca era să moară. Apele învolburate au prins-o în timp ce se deplasa cu maşina acasă. A fost luată "pe sus", dar femeia n-a îndrăznit să coboare şi să se salveze, din cauză că nu ştia să înoate. Şi-a sunat, de pe mobil, fratele, care a venit s-o salveze, alături de poliţişti şi pompieri.

Cu toţii s-au deplasat către maşină, dar cel care a reuşit s-o scoată, când SUV-ul deja fusese "înghiţit" de ape, este un manager de magazin, care, pur şi simplu, a smuls-o către suprafaţă. Pompierii încercaseră să spargă geamurile, dar n-au putut şi nici uşile nu s-au deschis. Până acum nimic deosebit. Astfel de evenimente dramatice au mai avut loc, dar ciudăţenia s-a petrecut la final.

În timp ce remorcau maşina din ape, pompierii au realizat că geamurile erau toate ridicate şi intacte. Atunci, pe unde a ieşit femeia, dacă nici geamurile nu erau sparte şi nici uşile nu s-au deschis? Nici măcar victima acestui accident nu poate răspunde la întrebare. Ea nu îşi dă seama pe unde a tras-o bărbatul la suprafaţă. De asemenea, niciunul dintre martorii incidentului nu poate dezlega misterul.

Mai multe articole despre:
maşină inundaţii SUV