MENIU

Cazul jurnalistei ucise. Câți bani au primit ucigașii și ce politician a dat comanda

Jurnalista ucisa

Jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia.

Poliţiştii care investighează uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia l-au interogat pe cel mai apropiat consilier al premierului Joseph Muscat în urma unor acuzaţii că ar fi pus la cale crima, potrivit unor surse apropiate de anchetă, relatează The Guardian.

Acuzaţiile la adresa fostului şef de cabinet Keith Schembri au fost făcute de un cunoscut om de afaceri, Yorgen Fenech, care a fost arestat săptămâna trecută şi care ar încerca să obţină imunitate juridică în schimbul mărturiei sale.

Fenech a mai afirmat că cei trei bărbaţi care au implantat bomba din maşină care a ucis-o pe jurnalista de investigaţie au fost plătiţi cu 130.000 de euro, potrivit unor surse la curent cu ancheta. Conform publicaţiei The Times of Malta, un şofer de taxi a declarat poliţiei că el a acţionat ca intermediar între Fenech şi presupuşii asasini ai femeii.

Omul de afaceri a încercat că îl implice pe Schembri, prieten apropiat al premierului, în declaraţiile sale pentru poliţie. Dezvăluirile sale ar putea scoate la lumină de asemenea o amplă schemă de corupţie în care ar fi implicaţi politicieni de la vârf din Malta.

Schembri, care a fost arestat marţi în legătură cu această crimă şi care a fost între timp eliberat pe cauţiune, a negat anterior că ar fi avut vreo legătură cu uciderea jurnalistei, care a fost asasinată în octombrie 2017 prin explozia unei maşini capcană. Daphne Caruana Galizia a expus corupţia din rândul guvernului în anchete jurnalistice publicate pe blogul său.

Poliţia a atras atenţia că încă nu a confirmat acuzaţiile omului de afaceri şi nu toate afirmaţiile sale sunt demne de încredere, conform unor relatări din media locale.

Premierul Muscat a spus că va face comentarii "imediat ce se vor încheia investigaţiile".

În această săptămână, doi miniştri şi şeful de cabinet al premierului au demisionat după ce au fost legaţi de ancheta penală. Ei nu au fost puşi sub acuzare.

Premierul maltez Joseph Muscat a anunţat vineri că omul de afaceri Yorgen Fenech, principalul suspect în cazul asasinării jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia, nu va beneficia de imunitate în schimbul informaţiilor oferite anchetatorilor, transmite AFP.

Arestat săptămâna trecută, Yorgen Fenech a fost eliberat pe cauţiune marţi şi a cerut imunitate în schimbul furnizării informaţiilor pe care le deţine, au explicat surse apropiate acestui dosar.

Decizia de a i se refuza lui Yorgen Fenech acordarea imunităţii a fost luată în virtutea recomandărilor ministrului justiţiei şi ale autorităţilor poliţieneşti, a indicat şeful executivului maltez la finalul unei reuniuni de urgenţă a guvernului său, care a durat peste şase ore.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija. Trei bărbaţi - fraţii Alfred şi George Degiorgio şi Vince Muscat - au fost puşi sub acuzare pentru plasarea bombei, în faţa instanţei ei pledând nevinovat.

Pe blogul său, intitulat Running Commentary, Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de fapte de corupţie, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul maltez Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume a apărut în scandalul Panama Papers, Egrant Inc., era deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Aceasta ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului Panama Papers.

Scandalul provocat de asasinarea jurnalistei a zguduit guvernul maltez, trei înalţi demnitari renunţând la funcţii pe măsura avansării anchetei. Keith Schembri, şeful de cabinet al premierului Joseph Muscat, şi ministrul turismului, Konrad Mizzi, suspectaţi de jurnalistă că au primit mită.

Concret, Daphne Caruana Galizia a descoperit documente care arătau că firme panameze aparţinând ministrului energiei maltez de la acea vreme Konrad Mizzi şi lui Keith Schembri au primit mii de euro zilnic de la o companie din Dubai, numită 17 Black, pentru servicii neprecizate.

Graţie unei serii de arestări recente, anchetatorii au descoperit că această companie îi aparţinea lui Yorgen Fenech, om de afaceri maltez cu investiţii în domeniile turismului, energiei şi auto.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de Panama Papers, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Mai multe articole despre:
jurnalista ucisa Daphne Caruana Galizia