Cazul care îi va înfricoşa pe toţi părinţii: maşină cu 6 copii, furată din parcare. Ce s-a întâmplat
Şase copii se aflau într-o maşină în momentul în care a fost furată din parcarea unui magazin din statul american Ohio, fiind găsiţi teferi la scurt timp, după ce hoţul a lăsat maşina în faţa unui complex rezidenţial, informează agenţia de presă AP.
Incidentul a avut loc, marţi seară, în oraşul Dayton, din sud-vestul statului Ohio. În maşină se aflau şase copii cu vârste cuprinse între un an jumătate şi zece ani, informează Mediafax.
Poliţia locală a precizat că adultul care a lăsat copii nesupravegheaţi ar putea fi acuzat că a pus în pericol vieţile minorilor.
La scurt timp după ce au descoperit maşina furată, poliţiştii au identificat, în apropiere, un alt autovehicul cu indicaţii similare unei alte maşini furate şi au pornit în urmărirea acestuia.
În cele din urmă, un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi.