MENIU

Cazul avionului EgyptAir prăbușit în Mediterana: A fost recuperată și a doua cutie neagră

Avion EgyptAir prăbuşit. Rămăşiţele avionului au fost găsite

Cea de-a doua cutie neagră a avionului EgyptAir, prăbușit în Mediterana pe 19 mai, a fost recuperată, a informat vineri comisia egipteană de anchetă, într-un comunicat difuzat la o zi după anunțul similar privind înregistratorul de voce cu conversațiile din cabina piloților, transmit AFP și DPA.

Dispozitivul Flight Data Recorder (FDR), care înregistrează toți parametrii de zbor, "a fost pescuit în mai multe bucăți", echipele de căutare reușind să recupereze "partea cea mai importantă, care conține memoria aparatului", precizează comunicatul, potrivit Agerpres.

"Înregistratorul de voce a fost găsit în bucăți", însă investigatorii "au reușit să salveze partea ce conține unitatea de memorie, care este considerată cea mai importantă a dispozitivului de înregistrare", preciza comunicatul de joi al comisiei de anchetă referitor la recuperarea primei cutii negre.

Acest dispozitiv a fost adus la Alexandria, de unde va fi transferat la Cairo, unde investigatorii egipteni, ajutați de experții francezi ai Biroului de anchete și analize (BEA) și ai constructorului Airbus, urmează să analizeze datele înregistrate, a anunțat vineri șeful comisiei de anchetă egiptene, Ayman el-Mokadem.

Avionul A320 a dispărut brusc de pe radare pe 19 mai, în jurul orei 00:29 GMT (03:29 ora locală), înainte de a se prăbuși în apele Mediteranei între insula Creta și coasta de nord a Egiptului, cu 66 de oameni la bord, din cauze încă necunoscute.

Echipele de căutare au lucrat contracronometru pentru a recupera cele două cutii negre ale avionului — care le vor oferi anchetatorilor indicii vitale—, în condițiile în care balizele care pot ajuta la reperarea lor nu emit semnal decât "patru până la cinci săptămâni", până la epuizarea bateriilor.

Mai multe articole despre:
avion cutie neagră egypt air