Catastrofa aeriană din Alpii francezi. Procuror: copilotul ar fi prăbuşit intenţionat avionul
Copilotul ar fi provocat intenţionat prăbuşirea avionului Airbus A320 aparţinând companiei Germanwings, arată primele rezultate ale anchetei. Avionul care călătorea de la Barcelona la Duesseldorf s-a prăbuşit marţi, după o coborâre rapidă. Toţi cei 150 de oameni aflaţi la bord, călători şi membri ai echipajului, au murit.
Cea mai probabilă cauză a catastrofei aeriene din Alpii francezi a fost anunţată, joi, de procurori. Potrivit primelor informaţii, copilotul ar fi provocat intenţionat prăbuşirea avionului, în timp ce pilotul era încuiat în afara cabinei, a anunţat procurorul francez Brice Robin, pe baza informaţiilor furnizate de cutia neagră a aeronavei, notează BBC News.
Copilotul, Andreas Lubitz, a rămas în viaţă până la impactul final, dar nu a răspuns apelurilor repetate ale pilotului, care încerca să intre în cabină.
Acțiunea copilotului, 'de naționalitate germană' și 'neînregistrat ca terorist', 'poate fi interpretat ca o dorință de a distruge avionul', a precizat procurorul. Cu toate acestea, potrivit acestuia, nu există motive ca incidentul să fie considerat unul terorist, notează Agerpres.
'Ritmul respirației lui era normal. Nu era respirația cuiva pe cale să comită un act. Nu a spus un cuvânt', a spus procurorul francez.
Procurorul francez a mai afirmat că pasagerii nu și-au dat seama că avionul se prăbușește 'decât în ultimul moment'.
'Putem auzi țipetele (pasagerilor — n.r.) cu doar câteva minute înainte de prăbușirea avionului', a spus el.
Informaţiile oficiale au fost anunţate după ce presa începuse deja să speculeze pe tema evenimentelor ciudate de la bordul aeronavei.
Cine este omul care a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings cu 150 de oameni la bord
Unul din cei doi piloti ai avionului Airbus A320 al companiei Germanwings care s-a prabusit in Alpii francezi a parasit cockpitul si nu a mai putut reveni, potrivit inregistrarilor sonore recuperate de anchetatori, a facut cunoscut joi dimineaţă, o sursa apropiata anchetei, citata de AFP.
"La inceputul zborului, se aude cum echipajul vorbeste normal, apoi se aude zgomotul unuia din scaune care este impins inapoi, o usa care se deschide si se inchide, zgomote care arata ca cineva bate in usa si apoi nu mai este nicio conversatie pana in momentul prabusirii", a mentionat aceasta sursa care a cunoaste continutul inregistrarilor si a confirmat o informatie publicata de jurnalul american New York Times.
Cei doi piloti vorbeau in germana. La sfarsitul zborului, alarma care indica apropierea de sol izbucneste, a adaugat aceeasi sursa, fara sa fie in masura sa precizeze daca este vorba de comandantul de zbor ori copilotul cel care a parasit cockpitul.
O alta sursa apropiata dosarului a dezvaluit AFP ca copilotul a intrat "recent in compania" germana Germawings (filiala a Lufthansa), "la sfarsitul lui 2013, cu cateva sute de ore de zbor la activ".
Nationalitatea sa nu este cunoscuta cu certitudine, a continuat sursa respectiva.
Aceste informatii provin de la audierea de catre anchetatori a cutiei negre care inregistreaza sunetele din cabina pilotilor. CVR-ul (cockpit voice recorder) a fost gasit marti la cateva ore dupa accident, iar lectura sa a fost facuta spre sfarsitul zilei de miercuri, potrivit Agerpres.