MENIU

Cât costă șezlongurile și umbrelele în Thassos, la început de sezon: "Pe banii ăștia, mai fac un concediu! Prosopul e sfânt!"

Unii români au luat deja startul vacanțelor mult așteptate din Grecia, însă cei mai mulți urmează să plece în perioada următoare, odată cu începutul vacanței copiilor.

Ca în fiecare an, la început de sezon, preocuparea majoră este legată de eventualele scumpiri de care ar putea să se lovească.

Cei care au ajuns pe litoralul elen postează pe grupurile dedicate prețurile la cazare, mâncare și umbrele și șezlonguri.

Este cazul unui român aflat în Thassos. Acesta a anunțat prețurile găsite pe una dintre plajele populare din zonă.

"Tocmai am fost la Paradise Beach. Pentru două șezlonguri și o umbrelă + 4 băuturi, 25 euro de persoană. Deci 50 total! Am zis ca să știți ce buget e necesar în cazul în care doriți să vă petreceți ziua aici. Mai este amenajat capătul plajei, dar nu am fost până acolo să întreb ce prețuri au. Zi frumoasă!", a scris acesta pe Forum Thassos. 

Aberația prețurilor din Mamaia: Închirierea unui șezlong a ajuns să coste cât unul nou din magazin

În comentarii, părerile sunt împărțite. Unii au soluții, alții dau exemple de prețuri mai mici.

"Și dacă îți iei șezlongul tău de acasă cu umbreluța, nu e mai ok? De ce să dai banii pe niște fițe? Ai dat 300 lei pe un șezlong și îți petreci toată vacanța cu el, în Thassos. Iar cu banii de "fițe" vizitezi toată insula, închiriezi biciclete, un jeep, măcar să știi pentru ce cheltui bănuții."

"Nasol așa, dacă nici în concediu să te răsfeți, să te simți bine...să te gândești numai la bani...asta e stres deja". 

"Pe banii ăia, mai fac un concediu! Cam cât să scoată din buzunar o familie formată din soț, soție și doi copii?. Mă duce la 4-500 euro ziua de plajă, fără masă!"