MENIU

Biden a discutat la telefon cu Netanyahu despre evoluţia situaţiei din Israel şi Fâşia Gaza. Ce spune Casa Albă

Biden a discutat la telefon cu Netanyahu despre evoluţia situaţiei din Israel şi Fâşia Gaza/ Foto: Profi Media

Preşedintele american Joe Biden a discutat, vineri, la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, anunţă Casa Albă, aceasta fiind prima lor conversaţie din 23 decembrie şi care survine într-un moment de fricţiuni între Statele Unite şi Israel.

Şeful statului american şi liderul guvernului israelian, a căror relaţie personală este cunoscută a fi una dificilă, au discutat despre "ultimele evenimente din Gaza şi Israel", potrivit executivului american, care a anunţat că va publica ulterior detalii privind discuţia dintre cei doi oficiali, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Convorbirea telefonică Biden-Netanyahu a avut loc după ce oficiali ai Semilunii Roşii au raportat "focuri intense lansate de dronele israeliene care au vizat cetăţeni la spitalul Al-Amal" din Khan Yunis, principalul oraş din sudul Fâşiei Gaza.

Israelul a anunţat un nou avans major în Khan Younis săptămâna aceasta pentru cucerirea oraşului, despre care afirmă că este în prezent baza principală a luptătorilor Hamas.

Mai multe articole despre:
casa alba joe biden benjamin netanyahu israel gaza