Cărți de peste 3 milioane de dolari, returnate proprietarilor de la infractorii români care le furaseră
Un număr de 240 de cărţi rare, valorând în total peste 3,3 milioane de dolari, au fost returnate proprietarilor lor de drept după ce au fost furate din Londra de un grup de infractori români.
Infractorii, care au fost închiși într-o închisoare din Marea Britanie luna trecută, au fost denumiţi de presa britanică „banda Misiune: Imposibilă”, datorită tehnicii lor acrobatice folosite pentru a pătrunde în acel depozit, ce aminteşte de o scenă faimoasă din filmul „Misiune: Imposibilă” din 1996, care îl prezintă pe actorul Tom Cruise coborând pe o frânghie în interiorul unui seif.
Cărţile, includ volume semnate de omul de ştiinţă englez Isaac Newton şi de artistul spaniol Francisco Goya, dar şi texte asociate astronomului italian Galileo Galilei, a precizat Poliţia Metropolitană din Londra.
Jaful a fost comis în ianuarie 2017 într-un depozit din Feltham, un cartier din vestul Londrei, unde cărţile, care aparţin unor comercianţi specializaţi şi care au fost aduse din Italia şi Germania, erau depozitate înainte de a fi transportate la un târg de carte din Statele Unite.
După ce au făcut mai multe găuri în gardul ce înconjoară depozitul, hoţii au făcut alte găuri în lucarnele de pe acoperiş şi au coborât pe frânghii până la etajerele cu cărţi, evitând astfel să activeze senzorii sistemului de alarmă, care erau localizaţi la nivelul uşilor.
Jaful în cauză este doar unul dintre cele comise de acea bandă, asociată cu grupul infracţional organizat Clămparu din Iaşi, în mai multe localităţi din Marea Britanie într-o perioadă de peste doi ani şi jumătate.
În cadrul unor operaţiuni meticulos pregătite, membrii acestei bande veneau cu avionul în Marea Britanie pentru a comite jafuri şi apoi părăseau ţara la scurt timp după aceea. Doisprezece dintre ei au fost trimişi la închisoare cu pedepse cuprinse între trei ani şi opt luni şi cinci ani şi opt luni.
Poliţia Metropolitană din Londra a colaborat timp de peste trei ani la acest caz cu echipe de poliţişti din România şi din Italia.
După ce cărţile au fost descoperite ascunse în subsolul unei case din România, ele au fost transportate la Biblioteca Naţională din Bucureşti, unde patru dintre cei cinci proprietari ai lor au venit luna trecută pentru a le recupera.