MENIU

Care sunt concluziile consiliului JAI după atentatele de la Bruxelles. Ce măsuri are în vedere UE

Uniunea Europeană vrea să urgenteze planul de întărire a controalelor la graniţele Spaţiului Schengen şi să limiteze finanţarea reţelelor teroriste. Deciziile au fost luate de miniştrii de Interne şi Justiţie ai celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, în cadrul Consiliului JAI, convocat de urgenţă după atentatele de la Bruxelles, de marți, 22 martie, care s-au soldat cu peste 200 de victime, potrivit Realitatea TV.

Multe dintre cele mai importante decizii, adoptate în cadrul Consiliului JAI, nu vor fi puse în aplicare mai devreme de luna iunie. Prevederile apar în schiţa concluziilor, ce au urmat reuniunii miniştrilor de Interne şi Justiţie ai Uniunii Europene.

Printre altele, statele membre s-au angajat şi să extindă sistemul ECRIS – care permite schimbul de informaţii privind criminalitatea din UE – şi în statele din afara spaţiului comunitar. De asemenea au promis să îmbunătăţească schimbul de informaţii furnizate de serviciile secrete şi să urgenteze, în acelaşi timp, dezvoltarea unui sistem de recunoaştere a amprentelor, aplicabil în spaţiul Schengen, potrivit Realitatea TV. 

În acelaşi timp, Comisia Europeană se angajează să conlucreze cu firmele de IT pentru a lupta împotriva propagandei teroriste în mediul online.

Statele membre au cerut şi drepturi sporite pentru a colecta dovezi din mediul online împotriva teroriştilor.

Consiliul JAI s-a reunit, joi, în contextul atentatelor de marți, 22 martie, de la Bruxelles, în urma cărora cel puțin 34 de persoane au murit și peste 200 au fost rănite. Printre victime se numără şi patru români. Concret, două explozii au avut loc pe aeroportul Zaventem, unde au murit cel puțin 14 oameni. O a treia deflagrație s-a produs la metrou, în stația Maelbeek, unde alte 20 persoane au decedat. Gradul de alertă teroristă în Belgia a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă. Potrivit unor surse citate de Reuters şi AP, atentatele au fost revendicate de ISIS.