MENIU

Capul unui legendar regizor de filme cu vampiri, mort în 1931, a dispărut din mormânt

Craniul regizorului german F.W. Murnau a dispărut din mormântul aflat într-un cimitir din Stahnsdorf, scrie The Guardian.

Urmașii lui F.W. Murnau, dar și localnicii din Stahnsdorf au fost bulversați de informația potrivit căreia craniul faimosului regizor german a dispărut din mormânt.

F.W. Murnau, mort în 1931, a regizat mai multe filme horror, printre care celebrul Nosferatu. Anchetatorii suspectează acum că în spatele profanării mormântului se află motive oculte.

Urme de ceară au fost găsite lângă groapă, care sugerează că în noaptea furtului, la fața locului au fost aprinse lumânări - probabil pentru o ceremonie.

Murnau, cunoscut atât pentru Nosferatu, dar și pentru filmul Răsărit de soare, care a câștigat mai multe premii Oscar. Regizorul a murit în urma unui accident de mașină în California și a fost îngropat în țara sa natală.

Mai multe articole despre:
Germania regizor craniu mormânt F.W. Murnau nosferatu