Cântăreţul Victor Socaciu a fost numit de Guvern consul general la Montreal
Cântăreţul Victor Socaciu, fost deputat PSD, care conduce de un an Secretariat de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, a fost numit de Guvern consul general al României la Montreal, în Canada.
Surse diplomatice au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că fostul deputat PSD Victor Socaciu, în prezent secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, va fi consul general al României la Montreal.
Cântăreţul Victor Socaciu, fost deputat PSD, a fost numit în ianuarie 2013 la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Socaciu deţine un certificat de revoluţionar.
El a candidat la ultimele alegeri parlamentare pentru un nou mandat la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Diaspora, dar s-a clasat la numărătoarea voturilor în urma candidatului candidatului PPDD Mihai Aurelian.