Camion înghițit de o GROAPĂ URIAȘĂ apărută din senin: „Există riscul ca prăpastia să se extindă”
Un camion a fost înghițit de o prăpastie formată brusc în asfalt, în apropiere de Tokyo, provocând o amplă operațiune de salvare. Incidentul a avut loc marți dimineață în orașul Yashio, prefectura Saitama, când autoritățile au primit apeluri de urgență în jurul orei 9:50 (00:50 GMT), semnalând prăbușirea unei porțiuni de drum și căderea unui camion în crater, potrivit CBS News.
Cum s-a întâmplat incidentul
Pompierii și echipele de intervenție au lucrat neîntrerupt ore întregi pentru a-l salva pe șofer, însă situația s-a complicat din cauza instabilității terenului. Reprezentanții serviciilor de urgență au estimat că prăpastia formată măsoară aproximativ 10 metri lățime și 6 metri adâncime, echivalentul unei piscine de dimensiuni mari.
„Încercăm să ridicăm camionul cu ajutorul unei macarale de mare tonaj, însă există riscul ca prăpastia să se extindă”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor pentru AFP, la șapte ore după incident.
Șoferul a menținut contactul cu echipele de salvare până în jurul orei 13:00, moment în care acestea au fost nevoite să se retragă din cauza pericolului de prăbușire suplimentară a terenului. Inițial, salvatorii au încercat să coboare în crater pentru a-l extrage, însă doi dintre ei au suferit răni ușoare în timpul operațiunii. Autoritățile investighează în prezent cauzele prăbușirii, suspectând o posibilă legătură cu rețeaua subterană de canalizare din zonă, conform Kyodo News.
Fenomenul nu este unul izolat în Japonia. În 2016, o stradă cu cinci benzi din orașul Hakata s-a surpat, generând haos în trafic și întreruperi de curent, însă autoritățile au reușit să repare avaria într-un timp record. Evenimente similare au fost raportate și în alte țări, inclusiv în Coreea de Sud, unde un crater apărut subit în Seul a înghițit un SUV, rănind ocupanții acestuia.
La nivel global, cele mai mari formațiuni de acest tip se găsesc în China, unde o prăpastie naturală atinge peste 640 de metri adâncime, conform BBC. Specialiștii continuă să analizeze cauzele acestor prăbușiri bruște de teren, care pot avea consecințe grave asupra infrastructurii și siguranței publice.