MENIU

Cameraman CNN, la un pas să fie lovit cu pistolul de un taliban. Un alt militant a intervenit - VIDEO

Cameraman CNN, la un pas să fie lovit cu pistolul de un taliban

Un cameraman al CNN a fost la un pas să fie lovit cu pistolul de un taliban, înainte ca un alt luptător să intervină şi să prevină atacul. Incidentul cumplit a fost relatat, în direct, chiar de corespondentul internaţional al CNN Clarissa Ward.

,,Doi talibani au venit cu pistoalele şi erau gata să îl lovească, iar noi a trebuit să intervenim şi să ţipăm, dar a fost un alt luptător taliban care a spus <<Nu, nu, nu faceţi asta, sunt jurnalişti>>", a povestit Clarissa Ward pentru CNN.

Jurnalista a declarat că echipa ei a fost acostată de oameni care le-au cerut ajutorul să fugă din ţară, potrivit Independent.

,,Este atât de copleşitor. Toată lumea vine la noi cu acte, paşapoarte, spunând că au lucrat în diverse tabere, că au fost translatori, să îi ajutăm să plece în America, să fugă din ţară. Iar apoi un taliban a venit şi a ridicat pistolul în aer ca şi cum era gata să tragă, aşa că am fugit şi ne-am adăpostit", a mai precizat aceasta.

Clarissa Ward descrie incidentul drept cel mai terifiant moment pentru echipa CNN.

Corespondentul a mai transmis că producătorul Brent Swails filma cu telefonul, când doi luptători s-au apropiat, gata să îl lovească. Restul echipei CNN a încercat să intervină, alături de un alt taliban care le-a spus celorlalţi să nu atace reporterii.

,,Am relatat tot felul de situaţii nebuneşti, dar aici a fost haos", a mai povestit Clarissa Ward.

Mai multe articole despre:
cameraman cnn pistol taliban