MENIU

Călătorii din Regatul Unit vor putea cere despăgubire dacă trenurile întârzie mai mult de 15 minute

Persoanele care folosesc transportul feroviar din Marea Britanie vor avea posibilitatea de a cere despăgubire în cazul în care trenul lor are mai mult de 15 minute întârziere.

În prezent, pasagerilor li se oferă despăgubire numai la întârzieri de peste jumătate de oră.

În perioada 21 august - 17 septembrie, doar trei din patru trenuri au ajuns la timp, în timp ce aproape unul din 10 a fost anulat sau a avut întârzieri de mai mult de 30 de minute, potrivit metro.co.uk.

Despăgubirea va fi în valoare de 25% pentru întârzieri de 15-29 de minute, de 50% pentru întârzieri de 30-59 de minute și de 100% dacă trenul ajunge mai târziu cu mai mult de 119 de minute.

Mai multe articole despre:
tren pasageri călători intarziere tren