BUSH ÎN TURNEU ASIATIC
Preşedintele SUA a semnat un acord nuclear cu India
Dacă va fi acceptat de Congresul american, acordul îi ve permite Indiei să iasă din izolarea în care se află din acest punct de vedere şi să obţină combustibil şi reactoare nucleare din Statele Unite, dar şi din alte ţări.
India s-a proclamat putere nucleară abia în 1998, dar a realizat primul test nuclear în 1974. Faptul că a refuzat să semneze Tratatul de neproliferare i-a blocat cooperarea cu Grupul furnizorilor nucleari.
În India există temeri că noul acord va restrânge programul militar nuclear, în timp ce alte voci presupun că documentul va fi însoţit de presiuni politice americane. Vizita preşedintelui Bush a fost primită cu un val de manifestaţii de protest în mai multe mari oraşe indiene.
La New Delhi, mii de protestatari s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a cere plecarea imediată din ţară a oaspetelui nedorit. Deşi Bush este mult mai popular în India decât în alte ţări asiatice, milioanele de musulmani care trăiesc aici îi reproşează în special operaţiunile militare din Irak şi Afganistan.
Peste trei zile, preşedintele Bush este aşteptat în Pakistan, unde vizita sa a fost precedată de un atentat chiar în faţa Ambasadei Statelor Unite din Islamabad. Una dintre victime este un diplomat american.