MENIU

Bulgaria introduce certificatul verde COVID obligatoriu în restaurante și cinematografe

Bulgaria introduce certificatul verde COVID / Foto: Profi Media

În contextul în care Bulgaria se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus, ministrul interimar al Sănătății Stoicho Katsarov, a anunţat, marți, că se va intruduce certificatul verde COVID-19 obligatoriu în restaurante, cinematografe, săli de sport și centre comerciale.

Permisul de sănătate care dovedește că o persoană a fost vaccinată, testată negativ sau s-a vindecat recent de virus a fost conceput inițial pentru a facilita călătoriile între statele Uniunii Europene, scrie Reuters.

Începând cu 21 octombrie, persoanele care doresc să meargă în spații publice închise, inclusiv cafenele, hoteluri, săli de concerte, muzee și piscine trebuie să prezinte un astfel de permis de sănătate, a declarat presei ministrul interimar al Sănătății Stoicho Katsarov.

„Numărul de noi infecții și decese este în creștere. Acest lucru ne obligă să impunem măsuri suplimentare. Toate activitățile în interior ar trebui să se desfășoare cu un certificat verde", a spus el, făcând apel la bulgarii sceptici în privința vaccinurilor să se vaccineze.

Bulgaria este cea mai puțin vaccinată țară din UE și a înregistrat cea mai mare rată de mortalitate din blocul comunitar în ultimele două săptămâni.

Doar 25% din cei șapte milioane de bulgari au fost vaccinați cel puțin o dată cu vaccinul anti-COVID, cu mult sub media UE de aproape 80%.

Marți, Bulgaria a raportat 4.979 de noi cazuri de coronavirus, cel mai mare număr zilnic de la sfârșitul lunii martie, și 214 decese în ultimele 24 de ore.

Katsarov a declarat că tot personalul medical și lucrătorii din centrele de îngrijire trebuie să prezinte un permis de sănătate pentru a putea lucra.