Bulgaria are nevoie de personal calificat
Cotidianul bulgar informează că şi sectorul turismului este afectat de lipsa de personal după ce sute de oameni au ales să muncească în industria hotelieră din străinătate. De asemenea, compania rusă Atomstroiexport, care va construi centrala nucleară de la Belene, a anunţat că are nevoie de zece mii de sudori.
Compania a solicitat sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a Bulgariei pentru recrutarea necesarului de lucrători. În condiţiile în care nu vor putea fi găsiţi zece mii de sudori în Bulgaria, autorităţile de la Sofia vor face recrutări şi în Macedonia, Albania şi Republica Moldova.