Bulgaria adaugă în certificatul verde testul de anticorpi
Bulgaria introduce în certificatul verde testul de anticorpi, a anunţat, marţi, ministrul Sănătății, Stoycho Katsarov. Astfel, începând de joi, cei care au avut COVID și nu au știut sau nu au declarat vor putea obține documentul care va fi valabil 90 de zile.
Bulgaria extinde certificatul verde Covid-19 și pentru persoanele care nu sunt vaccinate și nu sunt înregistrate în statistica celor trecuţi prin boală, dar care au în sânge anticorpi neutralizanţi împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.
Certificatele pentru cei care dovedesc printr-o analiză de sânge că au un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml vor fi eliberate începând de joi. Aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar.
Autorităţile bulgare răspund astfel cererilor formulate de diverse grupuri de cetăţeni nemulţumiţi de restricţiile impuse pentru frânarea noului val virulent al pandemiei care a provocat niveluri record ale spitalizărilor şi deceselor.
Printre alte măsuri, pentru accesul în spaţiile publice închise este necesar certificatul verde, pe care îl obţin persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, cele care au un test negativ recent sau care au trecut prin boală şi a căror infectare a fost confirmată la momentul respectiv prin testare.
Prin extinderea acum a acestui certificat şi pentru cei care au avut infecţii asimptomatice, ori au avut simptome, dar nu s-au testat şi prin urmare nu se regăsesc în bilanţul oficial al îmbolnăvirilor, autorităţile bulgare speră că vor avea o imagine mai apropiată de realitate a numărului real al celor infectaţi.
Pe de altă parte, ministrul bulgar al sănătăţii a anunţat că 1,5 milioane de teste rapide vor fi folosite pentru testarea elevilor în şcoli. Însă, a adăugat el, unul dintre furnizori \"\"a dispărut\"\" fără să livreze cele 200.000 de teste contracte de la acesta, aşadar o parte dintre elevi vor continua cursurile în regim online până când va fi rezolvată problema testelor.